Este o întrebare cu un răspuns complicat! Mai mulți arhitecți au ajuns să influențeze construcția bazilicii de-a lungul celor 120 de ani de lucrări. Proiectarea a început cu Donato Bramante, care a câștigat un concurs pentru proiectarea noii bazilici și a avut ideea de a-i baza forma pe o uriașă cruce greacă, încununată de o cupolă maiestuoasă, asemănătoare celei a Panteonului. Bramante a fost înlocuit în 1513 de un trio format din Giuliano da Sangallo, Fra Giocondo și Rafael, însă primii doi au murit în 1515, lăsându-i lui Rafael cea mai mare parte a lucrării până la moartea sa, în 1520. Succesorul său, Baldassare Peruzzi, a păstrat structura interioară a absidelor, dar a revenit în mare parte la planul în formă de cruce greacă, renunțând la navele proiectate de Rafael. Antonio Sangallo cel Tânăr a propus apoi un plan care combina elemente din ideile lui Peruzzi, Rafael și Bramante și s-a asigurat că unele elemente arhitecturale interioare care începuseră deja să crape au fost consolidate. Michelangelo a preluat lucrările în 1547, fără voia sa, la insistențele papei Paul, și i se atribuie meritul de a fi adus proiectul în stadiul în care putea fi realizat cu succes. Nava și fațada au fost proiectate de Carlo Maderno, care a adăugat și nava. Gian Lorenzo Bernini a proiectat Baldacchino (pavilionul care acoperă altarul central) și a adaptat pilonii originali ai lui Bramante, transformându-i în nișe cu scări care duc la balcoane. Balcoanele adăposteau cele mai prețioase patru relicve ale Vaticanului: sulița care a străpuns coasta lui Hristos, vălul Veronicăi, un fragment din Adevărata Cruce și o relicvă a Sfântului Andrei, fratele Sfântului Petru. El a proiectat și monumentul care adăpostește scaunul Sfântului Petru, devenit prea fragil pentru a mai fi folosit.
Citește mai mult.