De la teren imperial de vânătoare la agrement pentru public
Timp de secole, Prater a fost teren imperial de vânătoare. Lucrurile s-au schimbat în 1766, când împăratul Iosif al II-lea l-a deschis publicului și a permis dezvoltarea hanurilor și a distracțiilor. Acea decizie explică și astăzi parcul: nu este un gazon perfect îngrijit, ca de carte poștală, ci un loc democratic unde poți lua o gustare, te poți plimba, flirta, pedala și lăsa o după-amiază să treacă într-un mod foarte plăcut.
Expoziția universală, roata panoramică și reconstrucția
Expoziția universală din 1873 a oferit parcului
Prater o scenă monumentală, iar spectacolul a devenit și mai amplu la sfârșitul secolului al XIX-lea. În 1895 s-a deschis aici
Venice in Vienna, iar în 1897 a apărut
Roata Panoramică Uriașă. Zona a fost grav avariată în al Doilea Război Mondial și reconstruită după 1945, motiv pentru care Prater încă pare un loc care a supraviețuit, s-a adaptat și a continuat să ofere distracție în ciuda tuturor încercărilor.
Praterul Verde dincolo de neoane
Odată ce te îndepărtezi de firmele luminoase, se deschide cealaltă jumătate a parcului. Grüner Prater se întinde pe aproximativ 3,27 milioane de m², iar Hauptallee, mărginită de castani și amenajată pentru prima dată în 1538, parcurge aproximativ 4,5 km de la Praterstern până la Lusthaus. Dacă energia îți scade după atracții, aici vizita trece de la distracție zgomotoasă la un răgaz în care poți respira adânc.
De ce oamenii revin mereu
Prater se potrivește unor stări de spirit foarte diferite. Cuplurile se bucură de amurg, lumini și silueta roții panoramice; familiile folosesc pajiștile, ritmul locurilor de joacă și trenulețul nostalgic Liliputbahn; cei care revin vin pentru alergare, ture cu bicicleta sau pur și simplu pentru a se simți mai degrabă localnici decât turiști. Foarte puține parcuri din marile orașe îți oferă atât de multe variante ale unei singure după-amiezi.