De la birourile Gestapoului la Oficiul Central de Securitate al Reichului
În 1933, Gestapoul s-a mutat la numărul 8 de pe Prinz-Albrecht-Straße, iar în augustul acelui an a fost amenajată o închisoare internă la subsol. În 1939, Oficiul Central de Securitate al Reichului a reunit structurile de informații ale poliției și SS sub o singură autoritate. Până în 1944, rețeaua sa număra zeci de mii de angajați. Rețeaua liniștită de străzi din jurul Wilhelmstraße ascunde o enormă mașinărie a violenței.
Un loc uitat lângă Zid
După 1945, clădirile avariate au fost demolate, iar zona a dispărut din memoria colectivă. Din 1961, Zidul Berlinului urma marginea sa nordică; mai târziu, unele părți ale amplasamentului au devenit un autodrom și o zonă pentru deșeuri din construcții. Când vezi astăzi segmentul de Zid păstrat, acesta nu este un fundal pitoresc. Este un alt strat al memoriei întrerupte a Berlinului.
Redescoperirea și expoziția din 1987
Locul a fost redescoperit datorită presiunii civice, asociațiilor supraviețuitorilor și dezbaterilor despre felul în care Berlinul ar trebui să trateze acest loc. Pe 4 iulie 1987, a fost deschisă o expoziție temporară cu ocazia celei de-a 750-a aniversări a orașului. Era menită să dureze puțin, dar interesul publicului a menținut-o în viață. Proiectul temporar a devenit o întrebare permanentă.
Centrul de documentare din 2010
Clădirea actuală și amplasamentul istoric reamenajat s-au deschis pe 6 mai 2010. Din punct de vedere arhitectural, centrul rămâne sobru: sticlă, perspective deschise și un peisaj care refuză monumentalitatea. Această alegere contează. Locul nu îți cere să admiri o clădire; îți cere să citești urmele din oraș.