Una dintre cele mai vechi rase de cai selecționate
Renașterea artei ecvestre clasice în timpul Renașterii a dus la înființarea școlilor de echitație ale curții imperiale, care au jucat și un rol esențial în instruirea pentru echitația de curte. Sub împăratul Carol al VI-lea, în 1580 a fost înființat un centru de creștere a cailor lângă Lipica, în Slovenia, unde erau folosiți cai din Andaluzia.
Creșterea cailor
Creșterea faimoșilor lipițani în Piber, Stiria, a început abia în 1920. După Primul Război Mondial, Austriei i-au fost atribuiți 97 dintre cei 241 de lipițani adăpostiți în Laxenburg, lângă Viena, și la herghelia Kladrub. Odată cu mutarea la Piber, «reședința» lor a devenit din nou mai asemănătoare cu locul lor de origine din Lipica (Slovenia), iar de atunci este căminul și locul de naștere al vedetelor albe de renume mondial. Cunoștințele Școlii Spaniole de Echitație și ale Hergheliei de Lipițani Piber despre creșterea lipițanilor, precum și școala de echitație însăși, au fost incluse în patrimoniul cultural imaterial al umanității UNESCO la sfârșitul anului 2022.
În grajdul de echitație | Foto: Flickr, Kevin O'Brien - CC-BY-SA 2.0 De la închis la deschis
Inițial, rasa era încă numită Karst spaniol, iar numele lipițan a apărut pentru prima dată 200 de ani mai târziu. Acești cai provin din încrucișarea cailor arabi, spanioli și berberi, cunoscuți pentru grația, inteligența și rezistența lor. Blana lor distinctivă nu este însă prezentă la naștere; inițial, este închisă la culoare și devine albă între 6 și 10 ani. Unul din 100 de lipițani rămâne închis la culoare, ceea ce se consideră că aduce noroc. Potrivit unei legende a Școlii Spaniole de Echitație, atât timp cât există cel puțin un asemenea talisman norocos, școala de echitație va continua să existe.
O privire în culise | Foto: Flickr, Kevin O'Brien - CC-BY-SA 2.0 Arta echitației de înaltă școală
La Școala Spaniolă de Echitație poți descoperi colaborarea dintre om și cal: dresajul clasic. Acesta reprezintă o legătură armonioasă între călăreț și armăsar și necesită ani de pregătire și dedicare. Armonia este evidentă mai ales prin faptul că oamenii și lipițanii se întâlnesc mereu de la egal la egal, ceea ce le permite cailor să decidă când sunt pregătiți să învețe figuri. Caii urmează un program de pregătire de șase ani înainte de a participa la cadrilul școlii și de a putea executa manevre spectaculoase precum levada, cabriola și piaful.
Drumul spre a deveni călăreț sau călăreață
Nu doar caii lipițani ai Școlii Spaniole de Echitație urmează o pregătire amplă, ci și călăreților și călărețelor li se cere foarte mult. Toți candidații încep cu o ucenicie de trei ani ca «Pferdewirtschaftsfacharbeiter». Ulterior, dacă au abilități excelente de echitație, urmează o pregătire de doi până la patru ani ca «Eleven». În această perioadă, cursantul primește lecții de echitație, învață cum să lucreze cu lipițanii și să îi îngrijească, precum și istoria și tradiția Școlii Spaniole de Echitație. După dresarea pentru călărie a unui armăsar tânăr, îl poate călări în cadrilul școlii ca «aspirant la rangul de călăreț» (Bereiteranwärterin/Bereiteranwärter). Fiecare călăreț răspunde personal de pregătirea calului său. Abia după încă șase ani de pregătire ajunge la rangul de călăreț (Bereiterrang). Dintre aceștia, doar câțiva devin călăreți șefi; astfel, la Școala Spaniolă de Echitație sunt doar doi.
Antrenamentul de dimineață
Pe lângă spectacole, vizitatorii pot urmări și antrenamentul de dimineață cu caii. Această ocazie unică permite observarea colaborării dintre călăreți și caii lipițani. Sunt prezentate exerciții de relaxare, precum și exerciții care urmăresc perfecționarea și rafinarea mișcărilor. Scopul este întărirea musculaturii armăsarilor, astfel încât mișcările lor naturale să se transforme în figuri magistrale de înaltă școală. Totuși, dacă vrei să vezi săriturile clasice de școală, trebuie să participi la unul dintre spectacole, deoarece acestea nu fac parte din antrenamentul de dimineață.
Cea mai frumoasă sală de echitație din lume
Lângă Hofburg se folosea inițial o arenă în aer liber pentru echitație și turniruri, care s-a dovedit nepotrivită pe vreme rea. În 1681 a fost comandată construirea unei școli de echitație, însă aceasta a fost avariată în timpul asediilor turcești ulterioare. Abia în 1729, sub împăratul Carol al VI-lea, a fost creat un manej de iarnă, proiectat de Johann Bernhard Fischer von Erlach și construit de fiul său ca parte a Hofburgului. Inițial, era numit «școala de echitație imperială și regală a orașului», dar ulterior a primit numele de «Școala Spaniolă de Echitație». La acea vreme, folosirea școlii de echitație era rezervată exclusiv nobilimii și servea la dezvoltarea abilităților de echitație ale tinerilor nobili.