Un palat din 1937 pe malul râului
Palais de Tokyo a fost construit pentru Exposition Universelle din 1937, după un concurs de arhitectură lansat în 1934. Afară, coloanele, terasele și sculpturile cu tematică apolinică vorbesc încă limbajul unui oraș care prezenta cultura ca pe un teatru civic. Oprește-te pe esplanada din față înainte să intri; clădirea explică atmosfera colecției mai bine decât prima etichetă de pe perete.
Un muzeu municipal născut în 1961
Clădirea a găzduit cândva două povești ale artei moderne în același timp. Muzeul național s-a deschis aici în 1947, înainte să se mute la Centre Pompidou în 1977, în timp ce municipalitatea Parisului a creat acest muzeu în 1961. De aceea, locul pare în același timp central și ușor trecut cu vederea: găzduiește artă modernă de valoare fără tumultul din Beaubourg.
Sala electrică a lui Dufy
La Fée Électricité este marea surpriză a muzeului prin dimensiunile sale. Comandată pentru Expoziția Universală din 1937, donată în 1954 și instalată aici în 1964, pictura murală a lui Raoul Dufy se întinde pe 250 de panouri și 600 m². Este în parte istorie a artei, în parte spectacol științific și în parte o încredere în progres foarte pariziană.
Artă modernă dincolo de lista de bifat
Colecția trece de la experimentele de la începutul secolului XX spre scena contemporană, cu Picasso, Derain, Picabia, Chagall, Christian Boltanski, Philippe Parreno și Peter Doig, toți parte din poveste. Răsplata nu este o singură sală cu opere de prestigiu. Este sentimentul Parisului ca oraș activ al artei moderne, care continuă să colecționeze, să dezbată și să se schimbe.