Construirea teatrului de operă - pentru protecția împăratului
Ideea construirii unui nou teatru de operă își are originea în tentativa de asasinare a lui Napoleon al III-lea. și a soției sale, la 14 ianuarie 1858, în fosta operă din apropierea actualei Opéra Garnier. După acest incident, el a dorit construirea unei opere care să îi permită accesul în siguranță la evenimentul social de seară. La acea vreme, metoda de selecție a arhitectului clădirii era neobișnuită. Împăratul a lansat un amplu concurs, la care au participat 171 de constructori.
Arhitectul încă necunoscut
Propunerile înscrise în concurs au fost anonimizate, astfel că a fost ales tânărul constructor și arhitect Charles Garnier, care până atunci construise doar o clădire destinată închirierii. Ideile sale fastuoase mergeau mână în mână cu reproiectarea planificată a orașului Paris. Pentru a realiza marele proiect și a-i accentua impactul, au fost demolate chiar și case, pentru a crea o arteră largă de acces, Avenue de l'Opéra. Terenul atribuit a determinat inevitabil și structura clădirii, iar Garnier a optat pentru un proiect simetric. Unul dintre cele două pavilioane laterale deservea 200 de abonați la loje cu rang înalt, iar celălalt rupea simetria și ar fi fost destinat împăratului, care ar fi putut intra în lojă fără să fie observat.
Marea scară a operei | Foto: Unsplash, Laila Gebhard O construcție complicată
Construcția Opéra Garnier a început în 1860, dar a devenit rapid evident că nivelul ridicat al apei subterane va îngreuna lucrările. Proiectul a fost oprit și din cauza Războiului Franco-Prusac, clădirea servind chiar o vreme drept depozit de alimente. Când un incendiu a izbucnit în teatrul de operă de atunci, în 1873, s-a decis finalizarea Opéra Garnier. După 15 ani de construcție, teatrul de operă a putut fi în sfârșit deschis. Totuși, Napoleon al III-lea nu l-a văzut niciodată, fiind expulzat din țară în timpul războiului și rămânând în străinătate până la moartea sa, în 1873.
Scara operei | Foto: Unsplash, Caleb Maxwell Opera în cifre
Opéra Garnier a fost inaugurată în 1875 și a fost cândva cea mai mare clădire de teatru din lume, până când a fost depășită de Opéra Bastille în 1989. Suprafața totală a operei este de 11.237 m² (221 ft²), iar clădirea pare semnificativ mai mică din cauza traseului noilor străzi. Sala magnifică poate găzdui 1900 de spectatori. Pe scenă pot apărea simultan până la 450 de artiști. Tehnologia scenică este uimitor de avansată: aici pot apărea și dispărea decoruri înalte de 15 metri. O altă particularitate a Opéra Garnier este adaptabilitatea scenei, care poate fi extinsă pentru decoruri de mari dimensiuni. Acest spațiu ascuns a fost folosit anterior ca sală de dans, iar astăzi servește în principal drept sală de repetiții.
Atenția lui Garnier la detalii
Stilul neobaroc și amenajările luxoase făceau parte din program încă de la construirea operei. Amploarea impresionantă a ideilor de proiectare ale lui Garnier devine evidentă chiar de la intrare - scara generoasă, Grand Foyer sau Salon du Glacier, de formă rotundă, te invită să le admiri. În timpul unei vizite la operă, spectatorii deveneau actori - a vedea și a fi văzut era deviza locului. Sala spațioasă a publicului este și ea bogat decorată, foița de aur, satinul roșu și catifeaua creând un joc spectaculos. Elementul care încununează sala este candelabrul de opt tone.
Magnificul Grand Foyer
Ornamentele aurii bogate, fresca colorată de pe tavan și candelabrele opulente fac din Grand Foyer probabil cea mai somptuoasă încăpere din Opéra Garnier. Această încăpere era folosită în principal în pauze și la sfârșitul spectacolelor. De aici poți ajunge și pe balcon, care oferă o priveliște minunată asupra orașului Paris. La cele două capete ale foaierului se află Salon du Soleil, decorat în tonuri calde, și Salon de la Lune, cu un aspect rece. Inițial, Salon du Soleil trebuia să servească drept foaier al salonului pentru fumători, dar, în graba finalizării, decoratorul a inversat cele două saloane, Salon de la Lune ajungând în cele din urmă să fie folosit pentru consumul de sorbet.
Pictura de pe tavan realizată de Marc Chagall | Foto: Unsplash, Mahdi Samadzad Noua pictură de pe tavan
O particularitate a sălii de spectacole este mai ales pictura de pe tavan de 220 m² (2370 ft²), realizată de Marc Chagall în 1964 pentru a reflecta un stil mai modern. Vechea pictură de pe tavan nu a fost acoperită cu vopsea, ci se află în continuare în spatele noii picturi pe pânză. Pictura ar trebui să reprezinte „Imnul muzicii” și reunește peste o duzină dintre cele mai renumite opere și compozitori ai lumii occidentale, precum Mozart cu „Flautul fermecat” sau Igor Strawinsky cu „Pasărea de foc”. Culorile saturate și forma rotundă a frescei conferă picturii mișcare și armonie.
Lojele operei | Foto: Unsplash, Gio Almonte Fantoma de la Operă
Mitul menționat anterior despre o fantomă care ar trăi în teatrul de operă s-a născut din zgomotele înfricoșătoare din subteran auzite în timpul primelor spectacole și dintr-un accident cu un candelabru, în care a murit un portar. Această legendă a fantomei de la operă a fost întărită și de bazinul existent de colectare a apei subterane și de coridoarele labirintice ale operei, unde fantoma se poate ascunde cu ușurință. Loja 5, spațiul din care fantoma privea spectacolele, poate fi vizitată și astăzi la primul etaj.