De la pavilion de vânătoare la palat de iarnă
Succesiunea epocilor este unul dintre motivele pentru care locul pare bogat în straturi de istorie, nu încremenit. Povestea începe la începutul anilor 1700, cu un pavilion de vânătoare; în 1733 apar oranjeria și grota, sub marele maestru de Vilhena; la sfârșitul secolului al XVIII-lea proprietatea trece la familia Parisio, iar după 1898 marchizul Giuseppe Scicluna o transformă în palatul de iarnă pe care vizitatorii îl recunosc astăzi. Această istorie explică de ce locul pare deopotrivă aristocratic și, în mod surprinzător, locuit.
Scara și sala de bal oferă primul impact
Fațada oficială rămâne suficient de sobră încât interiorul apare aproape ca o revelație. După ce treci de ușa de bronz, holul boltit, scara amplă și sala de bal rococo își fac repede efectul: oglinzi, candelabre, aur și senzația că această reședință a fost construită să impresioneze fără rețineri. Este o schimbare de atmosferă minunat de teatrală în centrul localității Naxxar.
Încăperile își schimbă mereu caracterul
Reședința rămâne interesantă pentru că nu repetă același tip de frumusețe de la o încăpere la alta. După strălucirea sălii de bal, treci prin sala de muzică, sala de biliard, sufrageria pompeiană, birou și capelă, fiecare schimbând tonul de la splendoarea publică la ritualul privat, conversație sau amintirea familiei. Acest ritm face ca vizita să nu pară un singur decor grandios.
Grădina îmblânzește întreaga vizită
După toate auririle și fastul din interior, grădina schimbă complet registrul emoțional al vizitei. Zidurile păstrează parfumurile și umbra, oranjeria și grota readuc în prim-plan straturile mai vechi ale proprietății, iar apartenența la Grandi Giardini Italiani explică de ce acest loc pare îngrijit cu rafinament, nu doar decorativ. Este momentul în care măreția respiră.